E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune...

Exista un concurs. Cu bloguri si bloggeri. Dar din pacate nu exista o prea buna cultura a blogului, despre ce inseamna sa ai si sa scrii un blog, ce urmaresti in momentul in care scrii anumite articole, ce fel de comentarii astepti si mai ales pe ce tematica iti axezi blogul.


Astazi sunt dezamagita, fiindca am constatat cu tristete ca exista o categorie de bloggeri dupa modelul ‚E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune,/ Insirand cuvinte goale/ Ce din coada au sa sune’ . Adica forma fara continut, articole fara substanta, blogger fara cunostinte serioase necesare pentru a argumenta o anumita tema in mod corect si obiectiv. Ma gandeam eu ca tre’ sa fie si din astia, dar totusi cand m-am intalnit virtual cu unul de acest fel, am suferit o deceptie.

Barbati saraci si domnisoare materialiste

Exista o anumita categorie de barbati. Exista mai multe, dar acum scriu numai despre una.

Deci exista unii barbati care se vaita, se vaaaaaita mult si des despre cum sufera ei, suferinta morala, din pricina femeilor materialiste. Cum ei sunt niste oameni cu suflet, cu spirit, cu calitati diferite si numeroase, iar femeile...ooof, femeile astea nu vor decat bani.

Cum e posibil ca ele sa se uite numai dupa din aia cu masina si parale in portofel? Aia nu au nimic in cap, nici pe departe atatea calitati ca respectivul, dar totusi au cele mai bune bucati...(a se citi cele mai frumoase fete). Asa ca continua sa stea in casa, pe canapea la TV sau la laptop, dupa caz, meditand la cat de materialiste sunt ele, niste curve... ai dreaq aia cu bani...

Un zambet ironic si sictirit imi apare in coltul buzelor si o sparnceana se ridica sarcastic numai cand ma gandesc.

Bucataria si banii

Ieri am avut una din zilele acelea in care te simti aproape ca un pion pe tabla de sah, cand ai senzatia ca cineva face toate mutarile, pentru ca tu sa ajungi intr-o anumita situatie. O senzatie stranie, fiindca simti ca in mod normal, in circumstante uzuale, nu ai avea cum sa fii in acea postura, in acel loc.

Eram intr-o bucatarie, in casa unor oameni bogati. Extrem de bogati, dincolo de imaginabil.Genul acela de oameni care au atat de mult, incat nu mai vor sa arate, se epateze, ci incearca sa ascunda. In mod normal, lumea cu stare si ceva agoniseala doreste ca asta sa se vada, prin masini, haine, parfumuri, bijuterii, si alte accesorii. Exista insa si oameni din aceia care au atat de mult, incat nu prea ar vrea ca cei cu care intra in contact (si mai ales cei care le presteaza servicii) sa inteleaga nivelul lor exact de bogatie. Adica vreau sa spun ca pricepi, uitandu-te la ei, ca sunt bogati, dar nu si cat de mult, pana in clipa cand realizezi ca incearca sa ascunda asta, si atunci stii cu siguranta ca sunt obscen de bogati.

Deci, ieri eram in bucataria unor oameni obscen de bogati, din aia care nu vor deloc sa epateze si incearca sa nu se vada prea tare.

Blog

Ma intreaba omu’ meu mai cu vreo doua-trei zile in urma:
- La ce te gandesti?
- Aaaaa... ma gandeam la ceva ce vreau sa scriu.
- Ceva ce vrei sa scrii?
- Pai daaa, stii, eu am un blog...

Uimire profunda. Sprancene ridicate. El nu stia ca am un blog, nu i-am spus. Nici el nu a intrebat de fapt, cu toate ca ma vedea la calculator scriind.

Despre dragoste si alte ... creaturi mitologice - intre 14 si 24 februarie

A fost o data ca niciodata, ca daca n-ar fi, nici nu s-ar povesti... asa incep toate iluziile, din copilarie.

Asa incep toate povestile despre Feti-Frumosi si Cosanzene, care ne insotesc inconstient pe parcursul maturizarii si care se regasesc in dorinta noastra de a gasi pe cineva cat mai aproape de idealul de poveste.

Multe fete asteapta sa apara El, Fat-Frumos, pe armasarul ce mananca jaratic – in zilele noastre mananca petrol - si sa le salveze de ... aaaaa ... lumea cea rea? In fine, sa apara idealul masculin. Si multi din tabara cealalta isi imagineaza si asteapta sa le iasa in cale (sau in cararea virtuala a clickurilor pe net) o Cosanzeana dotata cu tot ce ii trebuie pentru a fi partenera ideala, cu toate calitatile posibile si imposibile, si inca si mai mult...

Intelepciune

Asta este despre frustrare.
Batranii nu sunt intelepti. Cel putin cei pe care ii stiu eu, sau i-am stiut. Personal adica, nu de la televizor sau din carti. Batranii nu devin mai intelepti cu varsta, deci nici eu nu voi deveni mai inteleapta decat sunt acum pe masura ce imbatranesc.

Frig

O dimineata senina, clara si stralucitoare ca un suflet dupa spovedit si impartasanie.
Bruma inghetata pe ramuri sclipea ademenitor ca in povestile cu comori de diamante. Liniste si senin, doar eu si soarele eram pe camp, in rest nimeni.
Iarba inghetata si sclipitoare fosnea ca o rochie de matase la atingerea pasilor mei.
Gerul mangaie aspru obrajii.
Nu e zapada. Doar bucatele de lumina scanteiaza ametitor de jur-imprejur, peste tot, ca intr-o incremenire a simturilor si a privirii, oriunde ma uit e aceesi feerie si lumina ireala si amagitor de frumoasa.
Soarele prinde putere. E mai sus si mai mandru. M-a vazut acum si ma priveste. Nu ma mai pot ascunde dupa umbrele trunchiurilor. Suntem doar eu si el pe camp, si intre noi nu sunt ascunzisuri sau secrete.
Lumina stralucitoare patrunde pana in suflet.
Ma intorc de la plimbare mai curata si mai rece, cu pace si stralucire in interior, m-am atins de frumusetea de afara.