Si parca viata e mai saraca cu un vis...

A fost o zi pe care mi-am imaginat-o o viata intreaga, de cand eram doar o fetita. Toate detaliile, fiecare in parte, analizate si inchipuite de o mie de ori. De parca nu as fi visat la asta o viata numai, ci parca o sumedenie de vieti in urma, un vis discret, tinut intr-o cutiuta a viselor pe care o deschizi din cand in cand sa iti amintesti si sa revezi ce e inauntru. Fiecare din noi are cutiuta lui cu vise, pe care o deschide, si pe care le atinge si le mangaie cateodata.

Si uite ca a fost si ziua cand – pentru o zi numai – visul a fost tangibil si real. Asa de ireal de real, visul iesit din cutiuta ma domina prin forma lui fizica impunatoare, alimentata de nenumaratele ganduri. Parca eram prizoniera, cu ochii mariti de uimire si neincredere, a propriei iluzii transformata in realitate.

Si ziua a trecut la fel de repede ca orisicare alta, ceasurile s-au scurs la fel, timpul nu si-a incetinit pasii, in ciuda a zeci de ani in care mi-am imaginat fiecare detaliu si a cateva luni bune de pregatiri in avans. Dupa atata pregatire si alergatura, nu imi venea sa cred ca nu mai am nimic de aranjat, de stabilit, de organizat.

Ziua in care visul se realizeaza este o zi stranie. As fi putut sa jur ca daca intind mana pot sa ating iluzia, si imaginatia mea era acum cea care trebuia sa se ajusteze la detaliile concretului.

Visul s-a implinit, si sertarul lui din cutie e acum gol. Si parca viata e mai saraca cu un vis, nu mai pot sa imi inchipui cum o sa fie, fiindca deja a fost. In cutiuta cu amintiri insa, a aparut o amintire noua, proaspata si stralucitoare.